Citadela
"Soarele în acel an, făcuse deșertul să se întindă [...] A distrus până și aurul nisipurilor care ajunseseră atât de sărace, de albe, încât acele locuri au primit numele de Oglindă. Căci oglinda nu conține nimic, iar imaginile cu care se umple nu au nici greutate, nici durată. [...] Conducătorii de cămile, atunci cănd se rătăcesc și sunt prinși în această capcană, nu o recunosc de la început, fiindcă nimic nu o distinge și târăsc, asemenea unei umbre la soare, fantoma prezenței lor. Prinși în acest lipici de lumină, își închipuie că trăiesc.[...] Își împing caravana, acolo unde orice fel de efort împotriva inerției întinderilor e zadarnic.[...] -Esența unei caravane o descoperi în mișcarea ei.
Ca și despre copac, nu afli nimic despre om, cercetându-l în aspectele lui diferite de-a lungul vieții. Copacul nu e sămânță, apoi tulpină, apoi trunchi flexibil, apoi lemn mort. Nu trebuie să-l împarți pentru a-l cunoaște. Copacul este acea putere care se unește încet cu cerul. [...] Totuși, tu nu ești nici acest școlar, nici acest soț, nici acest copil, nici acest bătrân. Ești cel ce se desăvârșește. Și, dacă te vei descoperi asemenea unei ramuri unduitoare, prinse temeinic în trunchiul măslinului, vei gusta eternitatea în mișcările tale. Și totul în jurul tău va deveni veșnic. Veșnică fântâna care cântă și care a potolit setea părinților tăi, veșnică lumina ochilor când îți va surâde fata pe care o iubești, veșnică răcoarea nopților. Timpul nu mai e o clepsidră ce-și scurge nisipul, ci un secerător ce-și leagă snopul."
Citadela - Cap.1
Antoine de Saint-Exupéry
